Un nou record de utilizatori pe Steam

Chiar dacă au trecut sărbătorile, reducerile de preț, promoțiile și ofertele speciale, Steam continuă să uimească.

Serviciul de distribuție digitală a înregistrat seara trecută un nou record de prezență. Pentru câteva ore au fost prezenți pe Steam 14.370.167 de utilizatori. Iarăși, nu a fost vorba de vreun free week-end la un joc celebru, pur și simplu un număr foarte mare de oameni au decis că vor să se joace pe Steam.

Nostalgia zilelor de vacanță ar putea fi de vină, milioane de oameni realizând din senin că cele câteva zile pe care le-au avut libere recent nu se vor întoarce decât peste 11 luni și trei sferturi. Un număr mare din acești oameni par să fi fost foarte pasionați de DotA 2, jocul trecând în această perioadă de 900 de mii de jucători simultani.

Pe locul al doilea s-a aflat Counter-Strike Global Offensive, cu 661 de mii de jucători, urmat de GTA 5 cu 111 mii. Numărul de jucători de GTA 5 ar fi fost mai mare, dar luna trecută o bucată consistentă populația de trișori ai lui GTA Online a primit o interdicție de 30 de zile.

Sursa:Zona it

Advertisements

Curiozitati despre google!

Google Inc. este o corporație americană multinațională care administrează motorul de căutare pe Internet cu același nume. A fost fondată în 1998 de către doi doctoranzi de la Universitatea Stanford, Larry Page și Sergey Brin. Google oferă o metodă simplă și rapidă de găsire a informațiilor pe web, având o bază de date despre peste 8 miliarde de situri web. La începutul anului 2004 Google răspundea zilnic la mai mult de 200 milioane de consultări.

Compania a pornit cu o investiție de 100.000 de dolari care a venit din partea unuia dintre cofondatorii companiei Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim, care considera că un motor de căutare pe Internet poate revoluționa lumea .

Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englez pus în circulație de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaș format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri (10100).

Google dispune și de motoare de căutare pentru imagini, cărți, bloguri, grupuri de știri și directoare web.

La sfârșitul anului 2007 a fost cotat drept cea mai puternică marcă globală, după criteriul valorii în milioane de dolari (86.057 milioane dolari SUA), dar și după modul de percepție de către utilizatori, următoarele locuri fiind ocupate de companiile General Electric, Microsoft, Coca-Cola, China Mobile, IBM, Apple, McDonald’s, Nokia și Marlboro.

De asemenea, conform unui sondaj realizat de compania Harris Interactive, Google a fost declarată, la sfârșitul lui 2007, ca fiind compania americană cu cea mai bună reputație, mai ales datorită modului în care își tratează angajații.

În iunie 2012 Google a lansat un site, EndangeredLanguages.com, destinat conservării limbilor pe cale de dispariție. Intitulat „proiectul limbilor în pericol”, acesta ia în considerare peste 3.000 de limbi și dialecte pentru care s-au creat înregistrări audio de înaltă fidelitate.

Overwatch revine in FORTA!

Din ruinele proiectului Titan, un MMO prin care Blizzard a dorit si a esuat sa refaca succesul lui World of Warcraft, a rasarit Overwatch. Un joc ce nu poate fi numit un MMO, un RPG si nu are tangenta prea mare cu titlurile anterioare pe care le-a lansat Blizzard. Overwatch apartine unui gen de jocuri care a devenit aglomerat in ultimul an, cel al FPS-urilor de multiplayer cu personaje care au abilitati diferite. Cu ani in urma, tot ce gaseai pe acest segment era Team Fortress 2 si poate Monday Night Combat.

In rest, nimic, dar in numai doi ani fiecare studiou mare pare sa aiba un astfel de joc in productie. De ce? Poate pentru ca reprezinta o combinatie cu succes garantat dintre eroii unui MOBA si gameplay-ul unui FPS de multiplayer. Industria pare ca mizeaza mult pe acest gen de jocuri, iar Blizzard are sanse foarte bune sa domine segmentul, pentru ca Overwatch este, pana acum, un joc foarte bun.

Cel mai simplu mod de a-l descrie este „daca Valve ar fi facut Team Fortress 3 in loc sa tot faca palarii pentru Team Fortress 2”. Overwatch are numeroase similaritati cu clasicul TF2. Are aceleasi moduri de joc: Control Point, King of the Hill si Payload, desigur cu nume diferite. Are personaje cu foarte multa personalitate, replici si optiuni de customizare. Are si harti pline de personalitate, care par sa spuna o poveste proprie si ofera detalii despre lumea in care se petrece jocului.

Diferentele cele mai mari dintre cele doua jocuri se manifesta la personaje. Aici Overwatch exceleaza, pentru ca fiecare personaj este aproape in totalitate diferit de oricare altul si ofera o varietate imensa de stiluri de joc. Eroii din Overwatch tind sa aiba intre patru si cinci abilitati in arsenalul lor. Cea de baza este considerata arma lor principala, ca un pistol, doua pistoale, revolvere, lansatoare de rachete, arme cu luneta, aruncatoare de grenade, arme de fulger, ciocane imense si lista continua. A doua abilitate este in general focul secundar al acelei arme sau o putere mai speciala, iar in unele cazuri personajele vor avea chiar focuri tertiare pentru acea arma. Unii pot arunca armura pentru aliatii lor, le pot oferi scuturi, pot construi turete, pot vindeca si multe altele. Apoi vine puterea de calatorie. Cea mai plictisitoare dintre toate este alergatul. Asa ca majoritatea personajelor se pot teleporta, pot zbura, pot goni ca taurii furiosi care iau in coarne tot ce le sta in cale, pot escalada pereti, se pot catara sau, pentru ca un personaj este o gorila super-inteligenta, pot sari zeci de metri direct in capul unui inamic.

Sursa:Zona it